Rezultatele sunt neauditate și reprezintă pentru prima dată raportarea cumulată cu vânzările SC Walmark SRL, după finalizarea absorbției entității la nivel local.
În anul 2021 au fost înregistrate creșteri succesive ale capitalului social al Bioeel SRL, pornind de la 6 milioane lei și ajungând în ianuarie 2022 la 15 milioane lei.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 15 fabrici de medicamente din tara: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA
Laboratoarele Bioclinica SRL, o altă companie din grup, a încheiat 2019 cu afaceri de peste 53 mil. lei, plus 23%, și are 202 angajați, potrivit datelor de pe confidas.ro.
Ne propunem ca în fiecare săptămână să fie prezent un medic în farmacie să oferim sfaturi medicale, în zona de medicină de familie, dermatologie, ORL“, a spus pentru ZF medicul Elena
O consultație la pediatrie, oftalmologie sau ORL în cadrul marilor clinici private ajunge la 300-500 de lei ♦ Pe piața serviciilor medicale private numărul firmelor a crescut cu 45%
Spitalul Județean de Urgență Sibiu
Lista spitalelor este trimisă de Ministerul Sănătății la solicitarea ZF, iar furnizorul echipamentului este Infomed SRL.
lăsat în mâinile lui Ovidiu Wencz, care a fost atât președinte al Consiliului de Administrație al grupului de firme Dona, cât și director general al Siepcofar SA și Farmacia Dona SRL
Datele includ, prin consolidare, și datele societății comerciale Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics SRL, așa cum au menționat reprezentanții Remedia.