Era de așteptat să vedem tendința de consolidare, având în vedere că este un sector la început cumva, a demarat în urmă cu zece ani -15 ani cu apariția unor clinici private, asistăm
Una dintre marile probleme cu care se confruntă medicii este subfinanțarea sistemului sanitar, a afirmat medicul Mircea Beuran, șeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca.
lăsat în mâinile lui Ovidiu Wencz, care a fost atât președinte al Consiliului de Administrație al grupului de firme Dona, cât și director general al Siepcofar SA și Farmacia Dona SRL
Datele includ, prin consolidare, și datele societății comerciale Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics SRL, așa cum au menționat reprezentanții Remedia.
lăsat în mâinile lui Ovidiu Wencz, care a fost atât președinte al Consiliului de Administrație al grupului de firme Dona, cât și director general al Siepcofar SA și Farmacia Dona SRL
♦ Cei mai mulți medici au specializarea de medicină de laborator, 1.562 de persoane ♦ Specialitățile de laborator clinic, microbiologie, hematologie, biochimie au atras doar 230 de