De la acest cabinet avea să dezvolte o adevărată rețea de clinici și policlinici, sub numele de Regina Maria, al cărui fondator este, și aducea pe piață noțiunea de abonamente medicale
Mai mult, oficialii au mai transmis că aceste spitale vor contribui la reducerea mortalității, îmbunătățirea standardelor clinice, a rentabilității și a durabilității serviciilor spitalicești
El susține că parteneriatele public-privat au funcționat foarte bine în România, cum este situația din zona de dializă, care este acum 100% acoperită de clinici private.
cuprinde compania de distribuție Polisano, una din cele mai mari cinci de pe piață, intrată în insolvență anul trecut, o rețea de farmacii, fabrica de medicamente din Sibiu, o rețea de clinici
În magazinele Catena Pas cu Pas intră în jur de 4.000 – 5.000 de pacienți lunar, iar în viitor reprezentanții companiei spun că vor să colaboreze și cu clinici sau spitale.
Un alt beneficiu este că oamenii pot beneficia de consultații în mediul privat, la anumite clinici, fără plată, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie.
Șefa Pfizer România a subliniat că anul trecut unul din medicamentele noi din portofoliul companiei, un produs pentru fibrilație arterială și prevenția atacurilor cerebrale (54.000
El a adăugat că prevenția și recuperarea reprezintă două ramuri importante ale medicinei, însă în România pacienții care trec printr-o intervenție dificilă nu continuă recuperarea într-un