Șerban Semeniuc, legal & corporate affairs director la Regina Maria, unul dintre cei mai mari jucători din piață, spune că rețeaua de sănătate a invesit în tehnologie iar chirurgia
Dezvoltarea businessului actual și extinderea în zonele în care nu au prezență sunt principalele obiective ale rețelei Regina Maria pentru vestul țării, o zonă puternic concurențială
Pfizer România S.R.L. și S.C. Roche România S.R.L., în condițiile în care cele două societăți au încheiat contracte de furnizare medicamente cu spitalul.
Rețeaua de sănătate Regina Maria, unul dintre cei mai mari operatori privați din domeniul medical, a cumpărat clinica Nativia, creată în 2020 de medicul Gheorghe Peltecu.
veniturilor pacienților, dar și accesul la informații sunt principalele motoare ale pieței abonamentelor medicale, crede Andreea Minuță, director executiv al Diviziei de abonamente, Regina Maria
Rețeaua medicala Regina Maria va avea în premieră la ediția din acest an a festivalului Untold din Cluj un punct de prim ajutor emotional, un spațiu în care psihoterapeuții prezenți
medicală privată, fondat în urmă cu doi ani de medicul Wargha Enayati, ar urma să genereze afaceri de 53 de milioane de euro la maturitate, iar acest moment se apropie, a spus Ana Maria
mai ridicat, teama de război, empatia pentru oamenii din Ucraina) sau suferă de epuizare la locul de muncă, conform unui studiu realizat la inițiativa rețelei de sănătate Regina Maria