Gral Medical derulează, în perioada 15 mai - 30 iunie, o campanie de prevenție și combatere a bolilor alergice, clinicile companiei oferind pacienților o consultație gratuită și reduceri
Achizițiile unor clinici mari din țară, dar și extinderea prin unități proprii și dotarea cu echipamente noi au dus investițiile Affidea România la circa 100 mil. euro în 2024, un
Prevenția este la coada listei de priorități pentru români, care cheltuie doar 8 euro pe an pentru a merge la doctor chiar și fără să sufere de o afecțiune medicală, arată un studiu
Grecii de la Athens Medical au investit în Capitală și într-o clinică specializată de medicină materno-fetală și fertilizare in vitro, clinica Medsana Genesis, pe care a deschis-o în
Avem 20 de clinici care funcționează încă de anul trecut, iar până la jumătatea acestui an, adică până la finalul lunii iunie, vom mai deschide încă trei noi clinici.
Prevenția are marele avantaj că poate produce un beneficiu mare cu costuri mai mici. Ea poate preveni boala sau poate preveni formele avansate de boală.
Clinica Derma360 din București, specializată pe servicii dermatologice, a avut o creștere constantă în ultimii ani, iar investițiile au continuat, atât în resursa umană, în cursuri