Pe piața locală cel mai mare spital de stat pe oftalmologie este Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din piața Lahovari din Capitală, unde sunt efectuate peste 100.000 de consultații
Astfel, pentru a crește independența Uniunii Europene cu privire la terapiile pentru pacienți, Comisia Europeană a creat o strategie de a preveni posibilele lipsuri de medicamente esențiale
Activăm în farma de foarte mulți ani și am avut ocazia să interacționăm cu clienți de la toate nivelurile de activitate: producători, distribuitori, farmacii, spitale, clinici.
După București, Brașovul este a doua piață din țară unde sunt prezente unități precum Clinicco, Sf. Constantin, dar unde s-au înfipt MedLife și Regina Maria.
El a format echipa clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Grigore Alexandrescu și este membru al comisiei de chirurgie plastică din cadrul Ministerului Sănătății.
În ceea ce privește tendința românilor de a nu se adresa medicului pentru prevenție, Fady Chreih a precizat că abonații Regina Maria accesează „de 2,5 ori mai multe servicii de sănătate
Demersul realizat de ZF este unul primar, jurnalistic, nu are pretenția de a fi un indicator statistic, ci își propune să analizeze la un nivel de bază prețurile practicate de cei mai