Compania Clinica Medicală Hipocrat 2000, un jucător de talie mijlocie de pe piața serviciilor medicale private, ce operează o rețea de centre în București și provincie, controlate de
Clinica Sante, o rețea de laboratoare și centre medicale de analize care are 300 de centre de recoltare în țară, a generat afaceri de 240 mil. lei în 2022, în scădere cu 5% față de
Clinica Zetta, specializată în chirurgie plastică, reconstructivă și microchirurgie, înființată în urmă cu 10 ani, funcționează pe un spațiu de 1.800 mp, de aproape patru ori mai mare
Clinica de psihologie Oana Nicolau, fondată de soții Sorin și Oana Nicolau în urmă cu 11 ani, a mutat complet sesiunile de terapie în mediul online, iar în primele trei luni din an
Clinica este o investiție a medicului Augustin Ivănescu, 58 de ani, cel care este și acționar, iar în cadrul unității medicale lucrează 20 de angajați.
Grupul are in plan sa continue si anul acesta deschiderea de noi clinici respectiv o clinica la Iasi in parteneriat, finalizarea clinicii de la Cluj si deschiderea unei clinici la Galati
Peste 20 de clinici de fertilizare in vitro (tehnică la care apelează cuplurile ce nu pot avea copii) se „bat“ pe o piață de aproximativ 4 mil. euro, un business cu potențial mare de