Echipamentele medicale joacă un rol tot mai important în actul medical, iar nevoia se simte atât în mediul privat, cât și în mediul public de sănătate.
Wargha Enayati, fondatorul proiectului medical Enayati Medical City, afirmă că antreprenorii tineri să fie întotdeauna conștienți de impactul social pe care ar trebui să-l producă orice
România nu poate avea mai multi medici pentru că nu există infrastructura medicală pentru medici rezidenți, fiind aceeași retea în mare ca cea din 1990, dar o soluție ar fi instruirea
Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, controlat de Robert și Georgeta Șerban, a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creștere cu 15% a afacerilor, până la 9
O echipă medicală formată din medicul cardiolog pediatru Adrian Lăcătușu, profesorul universitar Petru Liuba - șeful catedrei de Cardiologie Intervențională a Universității din Lund
Un număr de 17 medici suceveni, dintre care șapte stomatologi, au solicitat în 2016 certificate profesionale curente pentru a putea lucra în străinătate, în timp ce șase dentiști din