Medicul Wargha Enayati, care a fondat rețeaua de sănătate Regina Maria, iar acum construiește proiectul greenfield Enayati Medical City, crede că măsura dezvoltării centrelor medicale
Academia de Studii Economie din București și Rețeaua de Sănătate Regina Maria au lansat un studiu care arată o analiză a performanței economice și operaționale în sistemul de sănătate
♦ De la un fond, la altul: fondul de investiții MidEuropa Partners vinde rețeaua Regina Maria către giganții de la CVC, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity de la nivel
Pacienții caută informații și modalități de a preveni afecțiunile minore, astfel că produsele din segmentul de consumer healthcare sunt pe un val de creștere, susține Răzvan Vlasin, CIO
dezvoltare, pe inaugurări, care vina la pachet cu o presiune managerială de a crește eficiența, de a scala mai repede și mai bine diferite proiecte, a spus Fady Chreih, CEO Regina Maria
medicamente de pe piața locală, care avea în 2014 afaceri de peste 1,3 mld. lei, a intrat în insolvență, potrivit deciziei Tribunalului din Sibiu, administrator judiciar fiind compania BDO
peste 280 mil. euro anual, astfel poate fi rezumată în cifre evoluția din ultimele trei decenii a pieței abonamentelor medicale, dominată de trei mari jucători – rețeaua Regina Maria
Compania românească Dental Holding, controlată de fondul de private equity Abris Capital, a cumpărat grupul elen Memodent (firmele Memodent S.A. și Oral Vision IKE), un jucător de top
Capacitatea financiară de a realiza tranzacții a celor mai mari 16 companii farmaceutice (big pharma) la nivel mondial a scăzut cu 23% între 2006 și 2012, achizițiile fiind necesare
Fady Chreih, CEO Regina Maria: Odată cu dezvoltarea marilor jucători din top trei, presiunea pe jucătorii medii va fi și mai mare – fie să vândă, fie să se nișeze doar pe anumite servicii