Constantin din Brașov a fost deschis în anul 2011, aceasta fiind prima mare investiție a antreprenorului Mihai Miron de pe piața serviciilor medicale private. Spitalul Sf.
Constantin din Brașov a fost deschis în anul 2011, acesta fiind prima mare investiție a antreprenorului Mihai Miron de pe piața serviciilor medicale private. Spitalul Sf.
Absolventă a Universității de Medicină și Stomatologie Carol Davila din București, Dana are experiență atât în domeniul medical, ca medic, cât și în industria farmaceutică.
Din 2010 până în prezent, afacerile com pa niei aproape s-au dublat, iar Nurofen, unul dintre medicamentele puse pe piață de britanici, este cel mai vândut medica ment fără rețetă cu
Medicul Mihai Ioana, medic primar în genetică medicală și președintele unei comisii din Ministerul Sănătății care se ocupă de testarea prin real time și secvențiere, a explicat pentru
Totodată, industria alimentară, domeniul medical, administrația publică, domeniul educațional, dar și companiilor care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri și
de ani, înainte de a se muta într-un centru comercial, a fost preluat de Farmacia la Preț Mic, un proiect al societății Spring Farm, deținută de companiile Fildas (Anca Vlad) și Medical