O primă reacție la acest ordin a avut-o Help Net, care a precizat că în următoarele șase luni va instrui personalul farmaceutic să poată oferi serviciile medicale anunțate în ordinul
dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL
Nici acum doi ani, nici în prezent România nu apare cu vreun centru dedicat pacienților cu arsuri, în contextul în care nu s-a construit nicio unitate pentru acești pacienți.
Ce facem prin acest proiect este să consolidăm compania pe piața genericelor naționale, să furnizam sistemului medical de sănătate medicamente și să ne extindem pe piețele internaționale
În România însă, piața locală de medicamente reprezintă doar 3% din valoarea totală a vânzărilor, de patru ori mai mică decât media din regiunea Europei de Est, potrivit lui Sorin Petcu
decontările au mers către Sanador, spitalul privat deținut de familia Andronescu din Capitală, unde s-au decontat 9,8 mil. lei în primele trei luni din 2019, urmat de MedLife și Centrul Medical