Medicover, unul dintre jucătorii din careul de ași al pieței locale de servicii medicale private, deschide o clinică multidisciplinară la Galați după o investiție de aproximativ
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Clinica Romgermed SRL (una dintre companiile din grup) a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 25,3 mil. lei (5,7 mil.
Gabriela Costache, managerul clinicii și spitalului Medinvest din Buzău, care s-a dezvoltat inclusiv prin fonduri europene, spune că una dintre provocările principale o reprezintă
Clinica Neuroaxis, pariul familiei Pătrășcanu și al medicului Dan Mitrea în sfera sănătății private, a ajuns în 2023 la 12 mil. lei, în creștere cu 26% față de anul anterior.
Medicover România, divizia de servicii medicale a grupului suedez, prezentă pe piața locală de 24 de ani, are în prezent o rețea de 160 de clinici în total, unități proprii și partenere
Edomed Relife SRL, o companie în acționariatul căreia sunt Vlad Ardeleanu și medicul Gheorghe Iana, de numele cărora este legat operatorul medical Medima Health, a primit acord de finanțare
Horia Pleș, șeful Secției Clinice Neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a fost găsit în incompatibilitate și conflict de interese de natură penală.
Producătorul de medicamente Terapia Cluj a primit autorizare să desfășoare un program de calificare pentru meseria de operator chimist ca parte a strategiei companiei de a dezvolta...
Clinica Ofta Total a pornit în 1993 de la dorința antreprenoarei Adriana Stănilă, de profesie medic oftalmolog, de a avea un business în domeniul său de activitate.