La nivel de servicii, pacienții se pot adresa pentru obstetrică-ginecologie, chirurgie, urologie, pediatrie, ORL, dar și ortopedie, neurochirurgie și chirurgie plastică.
Chirurgia generală este în topul solicitărilor pentru care pacienții vin la Spitalul Ponderas, urmată de ortopedie, ORL
„Atât eu, cât și soțul meu, doctorul Cătălin Copăescu, fiind
Conform informațiilor existente pe site-ul Ministerului Sănătății, 11 unități au intrat în acest program, printre care Promed System, Clinica Polisano SRL, dar și Spitalul Clinic de
Medicii își pot oferi serviciile medicale în privat organizați sub formă de CMI (cabinet medical individual), SRL dar și PFI (persoană fizică independentă).
„Vedem că fumatul activ, pasiv, poluarea cu radon – un gaz inert care se află până la 1,5 m de sol – duc la creșterea numărului de pacienți cu cancer pulmonar.
„Avem doi medici pediatri, un medic gastroenterolog pediatru, un medic ORL, unul pe partea de ortopedie și un neonatolog”, a detaliat cofondatoarea clinicii.
În acest moment, Medima Health este controlată în proporție de 49,29% de Morphosis Capital Fund, în timp ce un pachet de 39,29% este deținut de New Europe Clinics SARL (Integral Venture