Gral Medical, al șaselea jucător din piața medicală privată, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 235 mil. lei, după o creștere de 21% față de anul anterior, potrivit datelor oferite
Dorna Medical din Suceava, una dintre primele cinci cele mai dinamice companii din sectorul de sănătate, potrivit primei ediții a anuarului ZF Cele mai dinamice companii din România
MedLife, Regina Maria, Medicover și Sanador, cei mai mari jucători de pe piața de servicii medicale private, au numit medici cu zeci de ani de experiență în poziția de director medical
Spitalele de stat externalizează însă cele mai productive domenii – imagistica medicală și partea de laborator – către rețele private, ceea ce le afectează veniturile, consideră medicul
Grupul Gral, controlat de antreprenorul Robert Șerban, a avut o strategie diferită de a competitorilor și a mizat pe un segment de nișă, fiind activ în special pe oncologie, analize
Robert Șerban, care deține operatorul de servicii medicale private Gral Medical împreună cu soția sa Georgeta Șerban, afirmă că pacientul ar trebui să decidă unde se duc banii în sistemul
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Brain Hospital SRL și Roho Medical Investments intenționează să preia Spitalului Monza de la Centrul Medical Policlinico Di
Spitalul Veneția Medical din Brăila, investiția medicului Dan Dunărențiu în domeniul medical privat, a ajuns la 16,4 mil. lei cifră de afaceri în 2022 după un avans de 40% față de anul