Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Clinica RomGerMed SRL (una dintre companiile din grup) a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 25,3 mil. lei (5,7 mil. euro
Acționarii spitalului privat Terapeutica din Arad, o unitate cu 155 de paturi, vor realiza investiții de aproximativ șapte milioane de euro într-o clinică de recuperare și un centru
„Este nevoie de implementarea unui sistem de prevenție, nu știu cât de mult poate lucra sistemul privat pentru prevenție, dar sistemul de stat și Ministerul Sănătății ar trebui să implementeze
Clinica de chirurgie plastică și microchirurgie Zetta din nordul Bucureștiului va deveni spital în urma unei investiții de 1,5 mil. euro care se va finaliza la începutul anului 2021
Clinica stomatologică Salvadent din Curtea de Argeș, care în 2025 a trecut pragul de 1 mil. euro afaceri, are în plan extinderea în 2026, tot în județul Argeș, în Mioveni, într-o unitate
Spitalul Clinicco, o unitate medicală de talie medie din piața privată de sănătate, cu mai bine de un deceniu de funcționare pe piața din Brașov, a raportat afaceri de 22 mil. lei în
Rețeaua de clinici medicale private Regina Maria a cumpărat 51% din lanțul de clinici stomatologie Dr. Leahu, au declarat pentru ZF surse de pe piața de capital.