Renata Panait, o antreprenoare de 23 de ani din București, a înființat împreună cu o prietenă anul trecut firma Panda Kids SRL-D, care organizează evenimente pentru copii în care au
Roxana Capătă a devenit de la 1 iulie 2022 primul director general al nou-createi Ford Romania Services SRL – compania care integrează activitățile de vânzări și marketing ale Ford
Soldul „afacerilor de la zero“ – companii de tip SRL-D – a trecut de 14.200 de firme, ceea ce înseamnă că tinerii antreprenori au creat în ultimii patru ani cel puțin 28.500 de locuri
fel de bine în telemuncă, iar în unele cazuri angajații chiar au fost mai eficienți lucrând astfel, spune Veronica Cristea Nanu, senior HR manager în cadrul companiei Huawei Technologies
rotația firmelor de audit în rândul companiilor“, a spus Șerban Toader în cadrul conferinței ZF & KPMG „Redefinirea auditului statutar – noi reglementări și impactul tehnologiei
de dezvoltare pentru a-i ajunge din urmă pe cei puternici, fosta comunistă Germanie de Est, lovită de criza demografică mai dur decât vestul țării, își vede viitorul în tehnologie
Standul de recrutare al Serviciului Român de Informații (SRI) a fost de departe cel mai căutat din rândul a 100 de companii de persoanele care au participat în weekend la târgul de
Împreună, cele șapte companii care activează în domeniul ingineriei auto – Renault Technologie Roumanie (RTR), Alten Si-Techno România, Akka Romserv, Bertrandt Engineering Technologies