Iunie 2026, termenul-limită pentru implementarea directivei europene privind transparența salarială, se apropie rapid, iar companiile din România sunt încă într-un stadiu inegal de
Resursa umană reprezintă un subiect tot mai des adus în discuție de investitori, însă industria de IT din România reprezintă acum rezultatul primelor modificări realizate în învățământ
Marius Iancu, clients director Aon Romania, a fost invitat la cea de-a opta ediție a HR Insider, a cărei temă a fost „Care sunt cele mai apreciate beneficii de către angajați și cum
și își propune să ajungă la 10.000 de elevi în prima parte a anului viitor, a explicat Andra Munteanu, co-fondator, Narada, în emisiunea Investiți în România!
Peste 800 de ucraineni de meserie violoniști, pescari, șoferi sau patiseri au cerut ajutor pentru a se angaja în România, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Ocupare
♦ România a avut, de la 1 ianuarie 2018, cea mai mare creștere a salariului minim brut din rândul statelor europene, acesta fiind cu 31% mai mare față de anul anterior, pe fondul transferului
Salariul minim pe economie în România este de circa 461 de euro brut lunar (2.230 de lei), la un nivel de 42% față de media europeană de 1.100 de euro brut lunar, arată datele Eurostat