înseamnă de 2,3 ori salariul lui brut, pentru că se iau în calcul timpul în care postul este vacant, dar și perioada de recrutare și training până când viitorul angajat devine productiv
intermediul căreia tinerii pot obține finanțare de la guvernul Marii Britanii în urma depunerii unui plan de business (program similar celui derulat de Guvernul român pentru înființarea SRL-D-uri
Afaceri totale de 20 mil. euro în România
Suedezii activează pe piața locală prin compania Lindab SRL, care a înregistrat anul trecut vânzări de circa 16 milioane de euro, potrivit
Comdata Service SRL, entitate juridică cu sediul în Craiova, a încheiat anul trecut cu afaceri de 133 mil. lei, în creștere cu 28% față nivelul din 2014 și de peste nouă ori mai
Singura condiție pentru participarea la curs este ca producătorii să funcționeze sau să intenționeze în viitorul apropiat să funcționeze ca entitate juridică, indiferent sub ce formă – SRL
Producătorul francez de componente pentru industria auto Faurecia România SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 406,4 milioane de lei (aproximativ 91 mil. euro), un profit
Chiar și reprezentanții Institutului Național de Statistică admit că rata șomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forței de muncă în gospodării, însă pentru a
Alexandra Bunea-Oprișescu este consultant fiscal certificat și deține o diplomă de licență în economie, o diplomă postuniversitară în contabilitate și fiscalitate și un certificat ADIT