angajaților din companiile publice și din cele private și a numărului de pensionari Anul 2018 a bifat un record istoric, după ce numărul de salariați din România a trecut pentru prima dată
Șomajul din zona euro a înregistrat o scădere ușoară pentru a doua lună consecutiv în noiembrie, deși rata a urcat în cazul tinerilor, iar reintroducerea de restricții împotriva coronavirusului
Pentru prima dată de la începutul crizei coronavirusului în Bulgaria, numărul persoanelor nou angajate este mai mare decât cel al persoanelor rămase fără un loc de muncă, scrie Novinite
Aproape una din șase femei (17,2%) care au născut pentru prima dată în perioada 2006 – 2013 are vârsta de sub 20 de ani, România având aproape cea mai redusă vârstă a mamelor aflate
Nu există o singură țară în Uniunea Europeană unde rata natalității să fie suficientă pentru a preîntâmpina o scădere a populației, relatează Bloomberg.
Salariile celor 1,2 milioane de angajați bugetari au generat cheltuieli de 22 mld. euro în 2018, adică 11% din PIB, potrivit datelor AMECO, baza de date macroeconomice a Comisiei Europene
Rata de promovare a examenului de bacalaureat a fost de 67,2% în sesiunea iulie 2019 (înainte de contestații), procent care îi include și pe absolvenții de liceu din generațiile anterioare