de noi locuri de muncă în ultimul an, efectivul de salariați din acest sector ajungând la 386.200 de persoane în luna iulie a acestui an, potrivit celor mai recente date ale Institutului
de la orașe la sate în anul 2016 (cele mai recente date disponibile), în timp ce numai 82.600 de locuitori s-au mutat din mediul rural în cel urban în același an, arată datele Institutului
27% din totalul celor 30.857 de divorțuri înregistrate în România, au fost efecutate în rândul cuplurilor a căror căsătorie a avut o durată de 20 de ani și peste, arată datele Institutului
fost oficializată o nouă schimbare a Clasificarării Ocupațiilor din România (COR) prin introducerea a șapte noi ocupații conform Ordinului comun al Ministerului Muncii și al Institutului
salariu mediu lunar de 5.880 de lei net, în creștere cu 5% față de anul anterior, consolidându-și astfel statutul de cel mai bine plătiți salariați din economie, arată datele Institutului
milioane de persoane, în creștere cu peste 160.000 de oameni prin comparație cu perioada similară a anului trecut și la un nivel record al ultimilor nouă ani, arată datele Institutului
Florin Andrei, 34 de ani, un executiv cu 14 ani de experiență în sectorul bancar, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul de Finanțe.
Există patru principii esențiale care ghidează activitatea contabililor de management, spune Jakub Bejnarowicz, head of Central and Eastern Europe CIMA (Chartered Institute of Management