Alten va deschide săptămâna viitoare primul centru de servicii în Iași, unde vor lucra pentru început 160 de angajați, majoritatea ingineri, urmând ca până la finalul anului să ajungă
activitatea reprezentanților statului în adunările generale ale acționarilor (AGA), la companiile la care statul deține direct sau indirect o participație majoritară, este sarcină de serviciu
de 94% dintre persoanele auditate de către organizațiile din România au cunoștințe bune sau foarte bune de limbă străină, arată rezultatele unei analize realizate de compania de servicii
Naționale de Asigurări de Sănătate, susține că sistemul de sănătate trebuie să primească o finanțare mult mai bună decât în prezent, astfel încât toți pacienții să poată avea acces la servicii
Firma de consultanță în management și tehnologie BearingPoint, cu sediul la Amsterdam, deschide cel de-al patrulea birou din România, la Iași, de unde va livra servicii de consultanță
Dinu Bumbăcea, consultant cu experiență de peste 27 de ani în servicii profesionale, a revenit pe poziția de Partener în cadrul PwC, după ce în ultimii 8 ani a ocupat funcții similare
♦ Următorii în clasamentul celor mai doriți angajați sunt lucrătorii din producție – depozit – logistică, iar pe a treia poziție sunt cei din categoria șoferi – servicii auto - curierat
GLO Marine este un business deschis în România în 2016, care oferă servicii integrate pentru industria navală, de la design, ahitectură navală, project management și până la a fi furnizor
„Aceste competențe evidențiază nevoia de angajați care pot să conducă echipe, să gestioneze eficient talentele și să se adapteze la durabilitate și la tranzițiile ecologice într-o lume
Dacă guvernanții vor să schimbe comportamentul antreprenorilor, să o facă prin reguli fiscale noi, spune Marius Ștefan, cofondator al Autonom Services, furnizor integrat de servicii