Who's who in business 2023. Auto. Susanna Tusa, general director and vice president, Nokian Tyres România
Fabrica din România va fi cea de-a treia unitate de producție a companiei.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
6593 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Fabrica din România va fi cea de-a treia unitate de producție a companiei.
influențate de nivelul de senioritate, potrivit unui studiu realizat de Deloitte Legal, reprezentat în România de Reff & Asociații.
Transportului nu au avut o poziție oficială privind situația grevei de la Metrorex, având în vedere că Lucian Șova, care a ocupat funcția de ministru al transporturilor până ieri, a fost remaniat
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale conferinței „România 100 de ani de business.
„Prioritățile noastre includ dezvoltarea strategică a prezenței în România, printr-o creștere consolidată (…)“, a declarat Daniela Micușan, director general al Arvato România
Dezvoltatorul imobiliar israelian AFI Europe îl aduce la conducerea operațiunilor din România pe Doron Klein, cel care conduce în prezent activitatea din Cehia a aceleiași companii
Sodexo România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală a tichetelor de masă, l-a numit pe Manuel Fernandez Amezaga în funcția de CEO, începând cu data de 1 noiembrie,
Executivul român Narcisa Cămărășoiu va prelua conducerea Coty România de la Răzvan Afenduli.
Capital, care are în portofoliu mai multe firme locale printre care și producătorul de hârtie Pehart Tec, anunță promovarea lui Adrian Stănculescu, director de investiții al Abris România
El se află din 2009 la conducerea Cafea Fortuna, companie care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 266 mil. lei. El și-a început cariera la Cafea Fortuna în...