Gustavo Navarro, executivul care a condus activitatea din România a producătorului irlandez de ciment CRH, și-a încheiat activitatea în cadrul companiei, potrivit datelor actualizate
Acesta deservește operațiunile Booking Holdings în zone precum securitate cibernetică, dezvoltare software, analiză de date, optimizare financiară și servicii globale de busine…
Rata șomajului din România a ajuns în luna martie la valoarea de 6,4%, fiind în scădere cu 0,3 puncte procentuale prin comparație cu perioada similară din 2015.
Dacă în lunile octombrie-noiembrie 2019, premergătoare pandemiei, la stația de metrou Aurel Vlaicu, „stația corporatiștilor“, se validaseră între 750.000 și 800.000 de cartele, tr...
Cristian Secoșan, fost director al diviziei de Gaze și Energie a OMV Petrom, a fost numit director general al Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori pentru proiecte energetice
Iulia Nartea, directorul general al companiei de curierat UPS pentru România, Grecia și Balcani, a fost numită director general al subsidiarei din Italia, cu sediul la Milano, în noiembrie
Firma de consultanță în management și tehnologie BearingPoint, cu sediul la Amsterdam, deschide cel de-al patrulea birou din România, la Iași, de unde va livra servicii de consultanță
Scăderea natalității și plecarea la muncă în străinătate a forței de muncă sunt principalele cauze ale acestui fenomen care are impact direct în economie.