Meseria de bancher devine mai degrabă una de consultant”, este de părere Andreea Voinea, directorul executiv de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă locală, cu peste 7.700
Adrian Stanciu este consultant și antreprenor, de numele său legându-se dezvoltarea unor companii precum Xerox România, Ascendis, Human Synergistics, Kiwi Finance sau Maastricht School
afaceri, caravane de promovare ale principalelor universități, școli informale de IT, un aeroport din ce în ce mai bine conectat intern și extern“, a explicat Dan Zaharia, senior consultant
neîncrederea în noi, cei care ne-am întors acasă sau în cei care s-ar putea întoarce, afirmă Sebastian Burduja, președintele Ligii Studenților Români din Străinătate și în prezent consultant
Florentina Tomoiu, expert consultant corporate healthcare, Signal Iduna
► În acest moment, Signal Iduna are undeva la 195.000 de asigurați și peste 1.000 de companii care oferă
că în acest moment economia României este mai matură și mai bine pregătită pentru astfel de investiții cu valori foarte mari”, spune Iulian Sorescu, expert în ajutoare de stat, consultant
de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate și în compania de consultanță în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant
Din iunie 2009, Cristian asigură derularea în bune condiții a tuturor operațiunilor de la sol ale companiei, iar începând cu luna aprilie a preluat și responsabilitatea funcției de
Avem depozit în care gestionarea mărfii se face 100% automat, iar asta ne este de ajutor pentru că astfel avem clădiri cu amprentă mica la sol și maximizăm tot ce putem în ceea ce privește
în sens general, de persoane care nu își pot găsi un loc de muncă“, explică Dochia, care este managing director al firmei de consultanță CONCEPT – Economic and Business Consulting