Important este să nu te compari cu alții și să nu te descurajezi dacă nu poți investi mult de la început. în lumea investițiilor, consecvența bate suma mare investită o singură dată
), împuternicind cetățenii să identifice, să descarce și să utilizeze seturi de date publice generate sau deținute de către administrația publică;
g) Să monitorizeze implementarea
plasat sub sancțiuni în UE și Marea Britanie, dar nu și în SUA, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelensky a cerut ca acesta să fie cruțat, având în vedere rolul său de mediator
aplicație mobilă prin care utilizatorii pot aplica pentru un job, pot participa la un interviu de recrutare printr-o înregistrare video cu telefonul și primesc notificări de fiecare dată
Numărul locurilor de muncă vacante a crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 2.200 față de precedentele trei luni, la 54.700, astfel că rata locurilor de muncă vacante a urcat
experiență în domeniu până în trei ani cresc la 2.000 de lei net pe lună, potrivit studiului „Cei mai doriți angajatori“ realizat de firma cu activități în domeniul resurselor umane Cata