Federația Română de Șah numără peste 26.000 de sportivi legitimați, datele fiind afetente lunii august 2024, potrivit informațiilor furnizate Ziarului Financiar de reprezentanții federației
2024 venituri medii lunare de 8.568 lei la nivel național, reprezentând 3.424 lei pe o persoană, ambele cifre fiind în creștere cu 14,2% față de perioada similară din 2023, arată datele
avea la final de 2024 o populație activă (15-64 ani) de 8,3 milioane persoane, rata de ocupare fiind de 63,8%, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, arată datele
Salariul mediu net din România a ajuns la 5.242 de lei pe lună în luna iulie a acestui an, în creștere cu 1,3% față de iunie 2024 și cu 14,8% față de iulie 2023, arată datele de la
străinătate sunt trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry level sau pentru muncitorii calificați, cât și în cazul specialiștilor, arată datele
Top zece cei mai mari angajatori de stat este condus de CFR SA, Poșta Română și Romsilva, care au avut mai mult de 60.000 de salariați cumulat anul trecut, arată datele centralizate
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.517 lei în iulie 2025, în scădere cu 0,4% față de luna precedentă și în creștere cu 5,2% față de luna iulie din anul 2024, arată datele publicate
11.000 de femei au intrat anul trecut în rândul antreprenoarelor, astfel că numărul „tocurilor înalte“ prezente în business ca acționari a ajuns la aproape 420.000 în 2014, arată datele
Piața muncii din România a ajuns în mai 2026 cu un salariu mediu net mai mare decât în urmă cu un an, dar cu un efectiv mai mic de salariați, arată datele de la Institutul Național