Salariile medii nete din 2025 au fost calculate aplicând o creștere de 37,5%, valabilă pentru salariul mediu net pe economie în perioada octombrie 2022 – octombrie 2025, conform
construcțiilor a ajuns, în mai 2024, la o valoare de 4.709 lei, în scădere cu 3% comparativ cu luna precedentă, după ce, în aprilie 2024, se apropiase considerabil de pragul de 5.000 de lei net
Salariul mediu net a ajuns la aproape 5.300 de lei pe lună în octombrie 2024, în creștere cu 12,3% față de luna octombrie a anului 2023, arată cele mai recente date de la Institutul
Salariul mediu net pe economie a ajuns la puțin peste 5.800 de lei în luna iulie a acestui an, în creștere cu 5,5% față de aceeași lună a anului trecut, cea mai mare creștere anuală
În iunie 2026, nouă județe au avut un salariu mediu net mai mic decât în aceeași lună din 2025, față de 12 județe care înregistrau scăderi în aprilie, potrivit calculelor făcute ZF
Astfel, creșterea cu 12% a înmatriculărilor de companii noi din România, la 36.000 de entități în primul trimestru nu mai stă pe umerii SRL-urilor (nivel constant în primele trei luni
Un IT-ist care câștigă astăzi 25.000 de lei net pe lună din activități de freelancing va plăti mai mulți bani la stat abia din 2024, dacă are contract de tip PFA (persoană fizică autorizată
Practic în România este greu să-ți găsești un job bun, un șef bun sau o echipă bună și așa am ajuns să-mi deschid această afacere.“
Activitatea firmei Music Depo SRL-D, cea care operează