Deși unele ținte pot părea, pentru unii, puțin fezabile pentru economia locală, chiar și pentru un orizont de șase ani, programul pentru înființarea SRL-D-urilor, spre exemplu, încă
„SC Rhein Vision SRL este unul dintre angajatorii din județ care, în noiembrie 2022, a înaintat Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova o notificare în baza prevederilor art. 69
Prin această achiziție, grupul maltez Premier Capital a devenit singurul acționar al companiei Premier Capital SRL care operează businessul McDonald’s în România.
SRL-ul înființat de Mihai și Cristian Logofătu este acum o companie listată, ce a avut o valoare de piață de 7,89 milioane de lei în prima zi de tranzacționare, potrivit ZF.
Grupul Rewe România este format din două companii, și anume REWE România SRL, prin care sunt operate magazinele, și o firmă de dezvoltare imobiliară – REWE Projektentwicklung
Odată ce site-ul a început să adune mai mulți vizitatori decât membri în interiorul societății, în 2003 au înființat un SRL și au dezvoltat mai mult site-ul, care a fost susținut în
creștere a copilului acceptă să primească o indemnizație maximă de 1.200 de lei pe lună, de aproape trei ori mai mică decât indemnizația maximă acordată celor care se întorc la serviciu
ieri ca persoanele suspendate din conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov să fie demise din funcție, după ce presa a relatat că pompierii au mințit