Un medic primar din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a ajuns să câștige 11.600 de lei net în luna aprilie, dublu față de luna februarie, când avea puțin sub 6.000 de lei.
Peste 5.000 de SRL-D-uri, adică „afaceri de la zero“ începute cu ajutorul statului (fie în bani nerambursabili sau prin facilități fiscale) au fost înființate, în medie, anual din 2011
Mai multe grafice și tabele din domeniul Pharma Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 16 iulie 2019 a Ziarului Financiar.
Apetitul vine din faptul că organizațiile care investesc mai mult în oameni performează mai bine financiar, a spus Andrei Ion, managing director al CEB/SHL Talent Assessment, în cadrul
totalul angajaților din companii), au avut parte de salarii mai mari cu aproape 47% din 2008 încoace, salariul mediu în acest sector ajungând în luna iunie la valoarea de 1.623 de lei net
Salariul mediu pe economie a ajuns la 2.051 de lei net în luna martie a acestui an, în creștere cu 12% față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate ieri de Institutul