Grupul internațional de servicii corporative Amesto Global a achiziționat compania Ensight Finance din București și a numit-o pe Camelia Niță Country Partner, aceasta urmând să coordoneze
Firma de audit și consultanță fiscală KPMG a numit-o pe Angela Manolache ca partener în departamentul de consultanță, de la 1 octombrie, fiind specializată în servicii de risc și conformitate
Ministerul Finanțelor a demarat procedura de achiziție de servicii de recrutare de personal pentru selectarea celor 9 membri ai Consiliului de Administrație al băncii de stat CEC Bank
T-Systems, divizia de servicii IT a gigantului Deutsche Telekom, va elimina 10.000 de locuri de muncă în trei ani în întreaga lume în efortul de a schimba cultura subsidiarei bolnave
Lufthansa, Toyota și multe alte companii străine de prestigiu au continuat asaltul investițional asupra Poloniei și și-au stabilit în 2017 și anul acesta centre de producție și de servicii
fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților fără niciun fel de experiență, în special pe retail, industria alimentară, servicii
relaționare sau programe pentru dezvoltarea abilităților de intraprenoriat care învață angajații din corporații să gândească precum antreprenorii atunci când își rezolvă sarcinile de serviciu
cu lucruri bune, unul dintre ele fiind scăderea fluctuației de personal în industria locală de outsourcing, afirmă Vladimir Sterescu, country manager al CGS România, furnizor de servicii
Adelina Mihai
Compania are în România și un centru de servicii globale, un centru de servicii de externalizare pentru telecom și IT și un centru de achiziții globale..