Material de opinie de Monica Țariuc, Senior Manager, Global Employer Services, Deloitte România, și Ana Vlăsceanu, Senior Associate, Reff & Asociații Î Deloitte Legal
respondenți, 2.244 fac parte din Administrația Publică Locală (consilii locale, primării și consilii județene) și doar 1.676 din Administrația Publică Centrală (Guvern, ministere, alte organe
O comparație cu media globală arată însă că un CEO român câștigă de aproape 12 ori mai puțin decât un CEO dintr-o organizație mare din celelalte țări din analiză.
„Am avut momente în care am avut online participanți de pe trei continente, America, Europa și Africa sau Asia și a fost o provocare care ne-a arătat că perspectiva globală a programelor
♦ Grupul elvețian Clariant construiește în județul Dolj o fabrică de bioetanol de peste 100 mil. euro ♦ Este una dintre cele mai mari investiții de la zero în producție pe plan local
organizat astăzi cea de-a XI-a ediție a întâlnirii HR Insider, la care au participat Georgeta Dendrino, Managing Director al Interact, Diana Rosetka, Managing Partner al Achieve Global
Programele de MBA trec în era digitală
Pe lângă elementele noi incluse în portofoliul de programe de educație, WU Executive Academy, care oferă și pe plan local un Executive MBA din