Restructurarea reduce și mai mult rolul strategic al Germaniei în cadrul Stellantis chiar în condițiile în care constructorul auto își extinde rețeaua globală de R&D.
la capital, îmbunătăți oportunitățile pentru investiții publice și private în scopul susținerii producției în America și a ajuta micile companii să-și exporte produsele la scară globală
Când a fost inclusă, UBB a fost de obicei clasată în intervalul 801-1.000, ceea ce înseamnă că se afla în partea inferioară a listei de universități globale.
Această încetinire poate fi influențată de mai mulți factori, precum încetinirea economiei globale, îmbătrânirea populației sau automatizarea unor locuri de muncă.
Avem mecanisme interne de monitorizare, locale și globale, astfel încât ne asigurăm că nu avem aceste diferențe inechitabile între sexe la nivel de echipe și la nivel de organizație
rezultatul alegerilor politice interne (50%) completează tabloul preocupărilor, semnalând o mutare a atenției de la riscurile politice interne către impactul economic al instabilității globale
Comparativ cu media globală, executivii din România acordă o importanță mai mare provocărilor legate de oameni, lichiditate și managementul riscurilor, pe fondul unui mediu economic
Printre atuurile sale, compania subliniază și rolul în consolidarea brandului iO Partners, care în doar câțiva ani a devenit un nume relevant pentru investitorii globali și locali.