Prin intermediul start-up-ului lor, cei doi au creat o platformă asemănătoare unui magazin online prin care angajații din corporații au acces la un pachet de beneficii extrasalariale
Sunt foarte multe zile în care stai închis într-o cameră pentru a învăța, în timp ce soția ar vrea să iasă la un restaurant sau copiii să se joace cu tine”, explică Marian Fulga.
Sunt foarte multe zile în care stai închis într-o cameră pentru a învăța, în timp ce soția ar vrea să iasă la un restaurant sau copiii să se joace cu tine“, explică Marian Fulga.
Fonduri din Cehia sau Polonia au loc să facă tranzacții importante pe piața locală.“
El mai spune că economia României este într-o stare de efervescență, iar driverul numărul unu
Aș exemplifica prin accentul pus pe etica în business, des întâlnit în modulele de accounting sau financial management, elemente care stau la baza definirii viziunii, misiunii și strategiei
Am realizat că de multe ori piedica în a evolua, a excela, nu este o stare de criză, o neputință sau o lipsă de soluții, ci mai degrabă este starea de bine în care ai tendința să te