am făcut economii pentru a plăti programul, renunțând la ideea de a-mi lua mașină”, a spus Argeșeanu, care în prezent este Head of Credit Department în cadrul Access Financial Services
Firma deschisă în România, Sparkware Technologies SRL, a fost înființată în februarie 2013 și este controlată de compania Virtual Internet Services Limited, reprezentată de Eytan Naftali
SCC Services, Oana Lungu, human resources/site manager în cadrul companiei de consultanță Atexis, și Iulian Mangalagiu, CEO al producătorului de cărămizi Brikston.
Ziarul Financiar a început o serie de articole care prezintă poveștile celor mai importanți 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România prin prisma afacerilor pe care le conduc
Deși companiile au făcut, în general, eforturi de a atenua prin majorări salariale impactul acestui context economic, creșterea continuă a prețurilor din ultimii doi ani i-a determinat
Numărul de joburi scoase în piață depășește, în acest moment, atât anii de boom economic, anteriori crizei economice, cât și pe cei din trecutul apropiat.
post-criză la un nou ciclu economic, după incidența pandemiei”, notează într-o analiză Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.