Este foarte dificil să găsești oameni în producție și acum, mai ales în zona de middle management“, susține Raul Poruțiu, managing director al companiei YKK România, subsidiara grupului-mamă
În cazul maiștrilor din producție, de exemplu, am creat un program special pentru dezvoltarea abilităților de management, prezentare și modalități de dialog cu angajații.
Prima sa funcție a fost de consultant de vânzări, iar apoi a avansat ca șef de magazin, area sales manager, regional sales manager, iar în ultimul an a fost division manager, lucrând
Printre speakerii care vor participa la conferința din acest an se află Mirka Straathof, regional manager în cadrul firmei de consultanță în management Hay Group, Ludivine Hélaut,
proiectele de externalizare a anumitor servicii fără a avea personalul necesar, format și disponibil“, a spus Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanță în management
caută activ un loc de muncă sunt ca și dispărute, pentru că nu îi mai sună nimeni să îi angajeze“, a explicat Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanță în management
este dezvoltată de ZF în parteneriat cu BDO Business School (programul de training al companiei de audit și consultanță de business BDO), Expand Health România (consultanță în management
Științele juridice, cibernetica, medicina, ingineria, studiile de management sau de economie sunt printre domeniile de studiu preferate de absolvenții români, a mai spus Danev.