au avut repercusiuni asupra organizațiilor din 133 de țări și 23 de industrii, a arătat că frauda ocupațională generează pierderi anuale de peste 4,7 trilioane de dolari la nivel global
@ În România și la nivel global, companiile și-au mutat atenția pe care este activitatea pe paginile lor de cariere, unde își petrece timpul candidatul targetat de ei, și unde ar
Acesta este modul în care Marea Britanie a condus lumea prin tranziții economice și tehnologice anterioare, de la Revoluția Industrială până la creșterea internetului la nivel global
Material de opinie de Crina Onuț, Senior Consultant, Global Employer Services, Deloitte România, Ana Vlăsceanu, Senior Associate, Reff & Asociații Î Deloitte Legal, Florentina Munteanu
Această transformare reflectă nu doar o tendință temporară, ci o evoluție susținută determinată de forțe demografice, economice și tehnologice“, se arată în studiul 2024 Global Retail
Programul EMBA al WU Execuprinde 14 module, care încorporează noțiuni de management general și leadership global, dar și noi domenii de interes, cum ar fi transformarea digitală, business
În schimb, IT-ul se dezvoltă atât la nivel local, cât și la nivel global, iar salariile în acest domeniu vor continua să crească, pentru că există un deficit mare de personal, iar costurile
„În primul rând, angajatorii au acces global la talente, iar acest avantaj pe termen lung va face diferența între companii care vor crește până la potențialul maxim și companii care