din cuplarea a două locațiii adiacente sau foarte apropiate una de cealaltă“, a spus Gabriel Tomescu, CEO al BMF Grup, companie cu activități în domeniul serviciilor de facility management
Rata șomajului este în conexiune directă cu activitatea economică din județul respectiv, crede Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanță în management
să-și asume diferențele de impozitare pentru ca salariatul să nu piardă la salariul net”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager la BPI Group, companie de consultanță în management
„Salariile medii sunt calculate prin media salariilor și atunci în condițiile în care ai conducerea și echipele de management în București și în Suceava de exemplu ai doar partea
are experiență semnificativă în implementarea unor proiectele complexe de tip M&A în sectorul financiar, în structurarea unor platforme pentru externalizarea activității de management
să se îndrepte spre acest domeniu, facultățile să mărească numărul de locuri și să își modernizeze programa școlară“, a spus Anca Puiu, consultant la firma de consultanță în management
Raluca Pârvu, business manager în cadrul BPI Group, companie de consultanță în management și resurse umane, crede că planul de măsuri anunțat de guvern poate fi interpretat și în cheie
„Am implementat cu succes un program ERP (enterprise resource planning – n. red.) de management al activității companiei și am reușit o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ