Lars Wiechen a absolvit un masterat în administrarea afacerilor de la Universitatea din Frankfurt pe Main, Germania, și are o diplomă în Managementul afacerilor bancare de la Deutsche
Datele au fost oferite de către Registrul Comerțului și nu includ informații privind salariile din instituțiile financiar- bancare (bănci, asigurări, IFN-uri etc.).
Cardurile de masă emise de Edenred sunt dezvoltate sub sigla MasterCard și funcționează în mod similar cu cele bancare, cu mențiunea că nu impun costuri de administrare și nici nu se
El se va concentra de asemenea asupra sectorului bancar, ajutând băncile din regiunea Europei de Sud-Est să-și îmbunătățească performanța, să se restructureze și să gestioneze chestiunea
lei (circa 10 euro) și oferă utilizatorilor reduceri la servicii destinate familiei furnizate de firmele partenere ale proiectului în domenii precum asigurări, avocatură, sectorul bancar
Hidroelectrica a fost pentru prima dată compania cu cel mai mare profit net din România în 2016 (excluzând sistemul bancar), depășind Romgaz, ambele fiind singurele companii din economie
și președinte al Consiliului Executiv al Fondului Monetar Internațional (2013), Jan Rostowski – fostul ministru de finanțe al Poloniei (2014), Andreas Treichl – CEO-ul grupului bancar