cifrelor și a proiectelor de business, deschide ședința cu o analiză a contextului macroeconomic, a impactului asupra businessului și a principalelor evoluții locale, regionale și globale
Acest lucru demonstrează, crede ea, că România se apropie de trendurile globale, care arată că cei mai buni antreprenori, atunci când ating succesul printr-o afacere, aceea nu e prima
MBA a venit oarecum organic, pentru că în iunie când s-a făcut selecția, voiam să mă gândesc ce fac: dacă rămân pe calea asta, îmi dezvolt businessul, cum merg mai departe și am făcut
„Rezultatele unui studiu al KPMG arată că la nivel global, organizațiile par să fie egal împărțite în două tabere cu opinii diferite cu privire la direcția în care se îndreaptă HR-ul
„Rezultatele unui studiu al KPMG arată că la nivel global, organizațiile par să fie egal împărțite în două tabere cu opinii diferite cu privire la direcția în care se îndreaptă HR-ul
Nordic West Office este o companie de consultanță în afaceri globală și totodată un think-tank înființat de Penttil‰ și de fostul CEO al Nokia Jorma Ollila.
Bogdan Putinică, vicepreședinte senior pentru divizia globală de servicii a companiei Enea, specializată în furnizarea de soluții software și servicii IT, a spus că a avut „campanii
deoarece fără personal nu au cum să țină producția în fabrica respectivă“, a spus Elena Antoneac, head of operations în Nestlers Group, care oferă servicii de imigrare și mobilitate globală
La zece ani de la izbucnirea marii crize financiare, perspectivele economiei globale sunt, cu câteva excepții, mai bune ca niciodată în această perioadă.