eficient pentru ei să oblige contribuabilul să depună o declarație decât să extragă din toate bazele de date aceste informații”, a explicat Claudiu Ioniță, individual taxation & global
„La acest moment pare că la nivel global există într-adevăr un trend al implementării de restructurări, cel puțin în cadrul multinaționalelor care au efective de personal extrem de
► Revolut – fintech / servicii financiare digitale. 614 poziții deschise la nivel global, 31 pentru biroul din București și 126 de roluri remote din România.
„Dintre cele cinci tendințe de HR identificate la nivel global de Top Employers Institute în 2024, impactul inteligenței artificiale asupra modului în care lucrăm și, implicit, asupra
Producătorul german de componente auto Continental, care are șapte fabrici și trei centre de cercetare în România, a ajuns la 12.000 de angajați pe plan local și continuă recrutările
.
– Din 2009 până în 2011 preia responsabilitățile de conducere a Centrului Global de Training al Metro Group din poziția de vicepreședinte, iar din 2011 a fost vicepreședinte
informație aferentă anului 2012, care cuprinde și numărul de angajați ai Artima, companie care operează supermarketurile Carrefour Market)
Lucrează în cadrul celui mai mare lanț local
și scăderea consumului automat va afecta absolut toate industriile.“
IT-ul se află și el într-o situație dificilă, pe fondul unor tendințe de business care pornesc de la nivel global
sunt antreprenorii români care se pricep foarte bine la ceva anume, sunt pasionați, fac un business și noi îl promovăm, fie că este o florărie, unde putem face ateliere de design floral
Și Denisa Mateescu a fost promovată la începutul anului 2013, fiind acum vicepresident affluent strategic solutions al MasterCard Europe pentru 28 de țări din Europa Centrală și de