După o carieră de trei ani ca ofițer, a plecat în Franța, unde a urmat cursurile IUT Le Havre (University Institute of Technology), specialitatea tehnici de comerț și University Institute
Printre beneficiarii schemei se numără producători precum Yazaki, Prysmian sau Faurecia, dar și firme de IT precum NTT Data (fosta EBS România) sau Webhelp sau IMM-uri (Patisgal, Vector SRL
Chiar dacă PFA-ul pare forma cea mai avantajoasă pentru 2023 din punctul de vedere al taxelor și contribuțiilor aferente, consider că varianta unui SRL cu un angajat este mai sigură
În 2017, Sodexo Pass România SRL a încheiat cu o cifră de afaceri de 104 mil. lei (Ă20% față de anul anterior), un profit net de 34 mil. lei (Ă25% față de anul anterior) și un număr
În ultimii doi ani, peste 10.000 de joburi noi au fost create în urma programului de finanțare pentru SRL-D-uri, potrivit datelor de la Inspecția Muncii.
Anterior, a deținut funcția de manager financiar (august 2006 – decembrie 2011) în cadrul Realitatea Media SA și în cadrul Alfred Toepfer International România SRL din București
În Comisia de Cenzori au fost realeși Adriana Costea (PricewaterhouseCoopers), Johannes Becker (TPA Admin SRL) și Tobias Seiferth (Banca Comercială Română).