cuprinsă între 1.400 de lei net pe lună și 3.500 de lei net pe lună, spune Marius Barbu, business development manager în cadrul firmei de consultanță în resurse umane Hart Consulting
acestui an, iar volumul de angajări îl va depăși cu mult (79%) pe cel efectuat în prima parte a anului, arată un studiu realizat de compania de dezvoltare a personalului OD&M Consulting
sale de a fi chemat la un interviu “face to face” ar putea scădea considerabil, spune Mădălina Bălan, managing partener în cadrul companiei de consultanță în resurse umane HART Consulting
dificilă, dar, spre deosebire de criza financiară din urmă cu peste un deceniu, sectorul privat și cel financiar sunt mai solide și mai bine pregătite, susține Speranța Munteanu, consultant
vizează filosofia programării sau aprofundarea conceptelor astfel încât să devină arhitecți, să evolueze ca programatori nu mai suntem atât de buni“, spune Radu Manea, trainer & consultant
provocările prin care au trecut piețele muncii de la nivel global, iar acest lucru este vizibil în relația cu echipele, susține Mihaela Feodorof, executive coach and business consultant
Fănica Pădurețu a fost anterior project manager pentru firma de servicii de externalizare Smartree și consultant în dezvoltare organizațională în cadrul A&D Pharma.