salariile de bază ale personalului din sănătate au fost majorate cu 20% față de nivelul salariului de bază din decembrie 2023, o mărire acordată în două tranșe egale, începând cu data
salariile de bază ale personalului din sănătate au fost majorate cu 20% față de nivelul salariului de bază din decembrie 2023, o mărire acordată în două tranșe egale, începând cu data
alin. (2) din Codul fiscal, mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ anumite condiții, inclusiv condiția valorică potrivit căreia, la data
căror angajați trebuie să li se mărească salariul minim la suma de 2.350 de lei, iar apoi trebuie să editeze un document, semnat de ambele părți, în 20 de zile lucrătoare de la data
Noul lider al KPMG, care a preluat funcția în mod oficial la data de 1 octombrie 2018, consideră că unul dintre stimulii de creștere a companiei ține de resursa umană și de pariul pe
mediului, dar și din domenii precum mobilitatea, securitate informatică, smart city și tehnologii care limitează emisia de particule în atmosferă se pot înscrie în competiție până la data
Cei care studiază la uman vizează domenii precum medicină, IT sau științe inginerești”, a spus Silvia-Dana Bogdan, head of corporate engagement în cadrul Școlii de Valori, o organizație