Datele, prezentate într-un studiu al Comisiei Europene, arată că România a înregistrat totuși o îmbunătățire în privința colectării de TVA pe parcursul anului 2015.
Datele oficiale arată că până acum aproape 300 de refugiați ucraineni și-au găsit deja job în România și numărul lor este în creștere, întrucât tot mai mulți își exprimă interesul pe
un profit net de 33 mil. lei (6,7 mil. euro), mai mare cu 22,7% față de anul precedent, când Flextronics România a realizat un câștig net de 26,9 mil. lei (5,5 mil. euro), arată datele
În ceea ce privește Ungaria, salariile brute medii au avansat cu un ritm anual de 17,5% în septembrie, după o creștere de 16,5% consemnată în august, relevă datele biroului central
Potrivit datelor colectate în perioada ianuarie-septembrie, comparate cu datele oferite de Institutul Național de Statistică, salariul mediu net pentru joburi din Medicină a urcat la
Astfel, în luna aceasta, 130.000 de aplicări, reprezentând 15% din numărul total, au mers către locurile de muncă remote, după cum arată datele de la platforma de recrutare online eJobs
Totodată, datele din platforma BestJobs arată un interes crescut pentru joburile în Marketing, domeniu în care activitatea se desfășoară cu ușurință remote, pentru care s-au înregistrat
Mai puțin de jumătate din persoanele în vârstă de 55-64 de ani lucrează, arată datele statistice prezentate de economist: „Pe segmentul de vârstă 55-64 de ani se constată că doar 46%
Datele BestJobs arată că pe piața muncii din România, candidații care se găsesc cel mai greu din cauza disponibilității reduse sunt în sectoare precum Construcții, HoReCa, Producție
România a terminat anul 2023 cu 5,1 milioane de salariați, cu aproape 1% mai mulți față de ultima lună din 2022, cea mai mică dinamică de creștere din ultimii trei ani, după cum arată datele