sub formă de garanții pentru împrumuturi
Prin Program, se acordă garanții de stat, în procent de maxim 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare
sume certe, lichide și exigibile sau implementarea unei schimbări prin care contribuabii vor putea obține suspendarea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanție bancară
Programul pe care Federația Romană de Șah l-a demarat în 2023, alături de marele maestru indian Ramesh, declarat cel mai bun antrenor din lume anul trecut, a fost de astfel un pas mare
Studiul salarial al PwC a fost realizat pe un număr de 166 de companii din nouă sectoare de activitate (sectorul bancar, bunuri de larg consum, produse industriale, IT&C, publicitate
vedere că un job de profesor cercetător la universități de renume precum Harvard, Stanford sau MIT este plătit cu cel puțin 3.500 de euro pe lună, iar un fizician angajat în sistemul bancar
sau prin alte elemente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat (cum ar fi, de exemplu, extrasul de cont în cazul celor care primesc salariile pe card bancar