De asemenea, potrivit celor mai recente date ale ZF, un număr similar de executivi români au ajuns să dețină poziții importante în cadrul grupului LafargeHolcim, un producător de ciment
Din informațiile anterioare oferite de Cătălin Sprînceană, unii organizatori privați de competiții dețin date și cu 10.000 de cicliști amatori care au participat cel puțin o dată la
Deși România produce un volum mare de date statistice, extrem de puține pot fi utilizate în astfel de studii care necesită o arhitectură de cercetare socială, economică și educațională
Un alt aspect care reiese din date este că, tradițional, lunile martie înregistrează un număr ușor mai mare de salariați față de lunile decembrie ale anilor anteriori, semn că începutul
Aceasta are 400 de locomotive și 18.000 de vagoane și este prezentă ca operator și în Bulgaria, Grecia, Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia și Austria, conform celor mai recente date