Prima sa poziție în Franța, preluată în august 2015, a fost aceea de international marketing director Activia, arată datele de pe rețeaua de socializare de business LinkedIn.
Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG și cu EBS Romania SA (în prezent NTT DATA Romania) au semnat în luna martie 2014 un contract pentru finanțarea
Pavel mai încasează 50.000 de lei pe an dintr-o arendă, iar la botezul copilului său a primit un cadou de 60.000 de euro, după cum arată declarația sa de avere.
„După peste treizeci de ani, economia României poate și trebuie să înceapă sa învețe din propria experiență, să observe ciclicitatea unor procese si specificul momentelor de răscruce
De aceea, ne propunem să atragem periodic cei mai buni specialiști, cu care sa formam echipe multidisciplinare pentru a acoperi optim toate ramurile dreptului penal – întrucât vrem
Pentru a-și duce visul la capăt, Ma a dezoltat împreună cu echipa sa un sistem de leadership puternic, prin care se valorizează noi moduri de gândire și muncă.
cărțile cumpărate și cheltuielile pentru deplasarea în Anglia și Grecia), nu cred că aceasta este provocarea principală pentru un manager.“
În acest context, spune el, investiția sa