Sectorul agroalimentar avansează cu 3,2% de la an la an, industria electronică cu 3,5%, energia regenerabilă cu 2,9%, iar industriile energointensive cu 2,7%.
Oferta Praktiker cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând decorațiuni pentru interior și exterior, produse sanitare, mobilă, electronice și electrocasnice, produse pentru grădinărit
Eu am cerut și am depus inițiativă legislativă cu catalogul online electronic la nivel național, în care toate notele și toate absențele să fie vărsate într-o bază de date națională
muncii din state precum Marea Britanie și pentru români, muncitorii din fabrici încep să plece, potrivit Luciei Molniceanu, HR manager în cadrul producătorului de componente electronice
De altfel, și alte companii din IT, precum Electronic Arts sau Microchip, au închiriat spații în cadrul AFI Park, iar rezultatele obținute până în prezent de dezvoltatori i-au determinat
structurat atât din punct de vedere practic, cât și teoretic”, spune Alex Marinescu, 40 de ani, director de operațiuni în cadrul subsidiarei locale a producătorului de jocuri video Electronic
De asemenea, conform noilor modificări, este înființat registrul electronic de evidență a zilierilor, care trebuie completat și transmis de către angajatori zilnic, înainte de începerea
angajați în centrele din Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca și oferă servicii integrate, în 14 limbi, pentru clienți business din industrii precum înalte tehnologii, gaming, comerț electronic
siguranța și sustenabilitatea, iar 29% presiunea crescută a reglementărilor.
”Producătorii au investit prea încet în fabrici inteligente, lanțuri de aprovizionare digitale și comerț electronic
„Așa cum companiile depun rapoarte financiare, vor fi raportări standardizate în format electronic cu standarde specifice de sector, ceea ce va crea o competiție între jucătorii din