În opinia sa, ar fi extrem de important ca la fiecare facultatate să se organizeze, pe specializări, întâniri cu reprezentanți ai mediului de business, iar facultățile să creeze specializările
.
“Ca angajator, aș putea crede că fie acel manager face alegeri nu tocmai inspirate, ceea ce îmi scade încrederea în capacitatea sa de a gestiona o echipă sau un business
Companiile din România sunt organizate ca societăți de tip SRL, SA, SCA, SNC, ca persoane fizice de tip PFA, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale și regii autonome.
Vladimir Sterescu mai spune că organizația sa a câștigat proiecte noi în zona de suport pentru activități financiare, mare parte din aceste volume provenind din Filipine, una dintre
Cornel Amariei și echipa sa au dezvoltat un produs extraordinar în domeniul atât de promițător al tehnologiilor inteligente de asistare a mobilității, care va ușura viața unui număr
Sportul se adresează oamenilor de toate vârstele, iar costurile pentru practicarea sa sunt mai mici în comparație cu alte sporturi
Chiar dacă businessurile sporturilor de nișă nu
Din Italia, producătorul de cabluri Prysmian va plăti angajaților de pe piața sa locală un bonus de 5.000 de euro pentru fiecare nou născut și va oferi stimulente similare în alte părți
care am fost, oamenii au fost mai prudenți, au fost mai puține căsătorii și mai puține nașteri decât în mod obișnuit.“
„Putem compara situația de anul trecut cu o situație de criză sa