Am trecut și noi prin frica de a ne extinde cu unele produse, de teama de a nu apăsa pedala până la fund, dar până la urmă acea frică ne face să mergem mai departe.
România, dar este greu demonstrabil în absența studiilor și statisticilor solide“, a spus Raluca Pârvu, business manager în cadrul BPI Group România, companie de consultanță în management
Uitându-se în urmă, spune că în 2002 a început cu adevărat să-și contureze cariera, mai exact la câteva săptămâni după terminarea facultății, când a devenit finance management
Eugen Petrov a preluat compania Domo Retail printr-un proces de management buyout, potrivit anunțului companiei. El a devenit astfel singurul acționar.
După Facultatea de agricultură (care a avut câte trei candidați pentru unul dintre cele 167 de locuri la buget), o concurență semnificativă s-a înregistrat la facultățile de Management
împachetare existente pe piață în acest moment, cu minimă intervenție umană, un depozit în care gestionarea mărfii se va face complet automatizat, o construcție cu amprentă redusă la sol
oferit pe plan local de școala de afaceri MSM Rațiu Business School (creată anul trecut prin fuziunea școlilor de afaceri Pilkington-Rațiu Business School și Maastricht School of Management
moderne de recrutare sunt folosite nu doar în proiectele de recrutare cu un volum mare de posturi vacante și candidați, ci și în cazul recrutărilor făcute pentru poziții de top management